Vizitatorii abatiei Kremsmünster descopera cultura traditionala si priceperea in producerea vinurilor. Arta producerii vinului este pastrata in beciurile abatiei de mai mult de 1200 de ani.

Strugurii provin din viile detinute de abatie in Wachau si Burgenland. Parintele Kilian, intreprinzatorul Paznic al Beciului binecuvanteaza personal vinul nou din fiecare an.

Heuriger: Termenul are doua intelesuri inrudite. Primul se refera la tavernele traditionale in care se serveste vin, iar celalalt la vinul nou servit acolo (sensul literal al termenului “heuriger” este “din anul acesta”). Vinul proaspat produs poate fi vandut sub denumirea de “Heuriger” de la data de 11 noiembrie (Ziua Sf. Martin) pana la sfarsitul anului urmator. Cele mai vechi reglementari cu privire la tavernele in care se serveste vin provin din timpul domniei lui Charlemagne, in jurul anului 795. Tavernele din ziua de astazi isi datoreaza existenta unui decret emis de Imparatul Iosif al II-lea in anul 1784.

Kellergasse: Denumirea se refera la micile beciuri de vin sapate in interiorul dealurilor la periferiile oraselor. Incaperea de presare se afla chiar sub nivelul solului. De acolo, un coridor ingust duce la beciurile propriu-zise de depozitare, in care temperatura ramane constanta. In Burgenland si in Austria Inferioara exista multe astfel de beciuri pitoresti.

G’spritzter: Termenul austriac pentru “spritzer”, un amestec compus din ½ vin alb sec (de obicei Grüner Veltliner sau Welschriesling) si ½ sifon sau apa minerala – o bautura revigoranta si fortifianta pentru zilele calduroase de vara.

Schilcher: Astfel este desemnat un fel special de vin rosé produs din struguri Blauer Wildbacher. “Schilcher” este produs numai in Stiria. Datorita aciditatii sale deosebit de pronuntate, este cunoscut ca fiind un stimulent puternic.

Sturm: Un stadiu intermediar intre must si vin. „Sturm“ este slab efervescent si are un gust dulceag.

Uhudler: In secolul al nouasprezecelea, filoxera, o molima care ataca vitele de vie ameninta sa distruga viile din Europa. Incercand sa evite un dezastru, producatorii de vinuri din Burgenland au incrucisat viile americane cu renumitele vii europene. “Uhudler” s-a stabilit ca termen generic pentru mai multe astfel de specii hibride de struguri.

Timp de o jumatate de secol, aceste specii nu au fost recunoscute in mod oficial si vinul produs din ele nu putea fi vandut cu denumirea de vin. Totusi, in ziua de astazi “Uhudler” si-a recapatat drepturile. Nivelul sau crescut de alcool de metil a dus la aparitia unor zvonuri care sustineau ca are efecte negative asupra sanatatii, dar acestea s-au dovedit neadevarate.

Numele provine de la cuvantul “Uhu”, care inseamna “bufnita”. Povestea spune ca in momentul in care producatorii de vin din Burgenland beau prea mult din productia proprie, sotiile lor le spuneau ca arata ca niste bufnite.