Corul Baietilor din Viena este unul dintre cele mai vechi coruri de baieti din lume. Acesta reprezinta un simbol al Austriei de aproape cinci sute de ani.
In anul 1498, Maximilian I a facut cu putinta ca primii doisprezece baieti sa devina membri ai noii orchestre a curtii imperiale. Astfel si-a manifestat interesul fata de progresele realizate in domeniul muzical in Burgundia si Tarile de Jos.
De atunci, Corul Baietilor din Viena a fost o atractie continua a vietii muzicale austriece. Din randurile acestuia s-au desprins mai multi muzicieni faimosi. Datorita instruirii de prima clasa de care au avut parte, s-au remarcat multi vocalisti, violonisti si pianisti de valoare care au facut parte din cor.
Joseph Haydn, care facea parte din Corul Catedralei Sf. Stefan a cantat impreuna cu baietii corului imperial in capela palatului Hofburg si in palatul Schönbrunn.
Primele compozitii ale lui Franz Schubert au fost scrise cand acesta era unul dintre baietii corului imperial, mereu aflat in conflict cu profesorii sai, deoarece era mai interesat de muzica decat de a primi note bune pentru rezultatele scolare. Salieri, rivalul lui Mozart a remarcat talentul lui Schubert inca de la examenul de admitere si l-a luat sub aripa sa protectoare.
Georg Boyer, Benedikt Randhartinger, Hans Richter, cei care au creeat reputatia concertelor filarmonice din Viena, compozitorul de opereta Karl Zeller (“Der Vogelhändler”) sau cunoscutul dirijor Josef Sucher, Felix Mottl, Clemens Krauss si Lovro von Matacic sunt cu totii fosti membri ai Corului Baietilor din Viena si au participat la scrierea istoriei muzicale a secolelor 19 si 20.
Mari compozitori si profesori au imbunatatit in mod continuu calitatea muzicala a Corului de Baieti din Viena, ca de exemplu Isaac, Senfl, Caldara, Fux, Salieri, Joseph si Michael Haydn. Anton Bruckner, fiind organist la curte isi exersa liturghiile impreuna cu Corul de Baieti din Viena. Daca un spectacol decurgea extraordinar de bine, acesta obisnuia sa-I rasplateasca pe baieti cu prajituri.
Odata cu abolirea monarhiei in anul 1918, corul a renuntat la numele sau si la uniforma imperiala (din care facea parte si o sabie). Din anul 1924 “Corul de Baieti din Viena” – reformat de rectorul Joseph Schnitt – a organizat spectacole in cele mai mari sali de concerte ale lumii. Chiar si in timpul Primei Republici, ei erau considerati “cantaretii ambasadori” ai Austriei.
Corul de Baieti din Viena a fost dirijat de cei mai mari dirijori ai acestui secol: Claudio Abbado, Leonard Bernstein, Nikolaus Harnoncourt, Herbert von Karajan, Carlos Kleiber, Lorin Maazel, Riccardo Muti si Sir George Solti.
In spiritul traditiei inaugurate in anul 1498, Corul de Baieti din Viena canta si astazi in capela palatului Hofburg din Viena.












